Pasiune pentru sport

Predealul este orașul copilăriei mele, bunica fiind născută aici, sau cum scria în certificatul ei de naștere “născută în anul domnului 1925 […] în Predeal, plasa Sinaia”. Se pare că arborele genealogic merge chiar până la unul dintre primii oameni care s-au așezat pe aceste meleaguri, baciul Arsene. Copilăria mi-am petrecut-o aici, în acest orășel de munte, prin poienile și pădurile cu brazi seculari ce se găsesc din abundență aici. Pentru mine a reprezentat întotdeauna un loc deosebit, în care revin oricând cu mare plăcere.

Când Bogdan Antohe a anunțat organizarea unui cantonament, nu știam decât că este vorba de un weekend cu pasiune, sport și voie bună, așa cum anunța și el, lucru care mi-a trezit interesul. Nu sunt sportiv de performanță, și nu am participat niciodată la un cantonament, dar știind în ce evenimente frumoase a fost implicat el în ultimii ani, nu îmi doream decât să particip.

Ei bine, uite că la invitația SmartAtletic și pasiunea.eu, acum sunt la Predeal, în Casa Bunicii, bând o cafeluță și scriind acest articol. Am plecat primăvara din București și am ajuns la Predeal iarna, aici ningând, iar stratul de zăpadă încă este generos.

După o seară frumoasă petrecută alături de oameni deosebiți, cu muzică, glume, și multă voie bună, uite că a venit ziua doi din acest cantonament. Trezirea conform programului, a fost, pentru mine cel puțin, la ora 5 dimineața. Urmând ca în cursul zilei să participăm la multe evenimente frumoase. Încă nu știm foarte bine ce ne așteaptă, dar sigur vom face mult sport, și la fel de sigur se va termina cu multă voie bună.

9 thoughts on “Pasiune pentru sport

  1. 31/03/2012 at 07:21

    *sau in loc de s-au pe primul rand :)

    1. 31/03/2012 at 07:38

      Mersi de atentionare! Acum poti citi si restul articolului, si sa imi spui cum ti se pare, sau daca mai gasesti vreo greseala. :)

  2. coca
    04/04/2012 at 22:40

    Probabil nu stiu sa caut raspunsul asa ca mai intreb:ce este cantonament 3.0?

    1. 05/04/2012 at 12:11

      O sa scriu despre ce a fost cantonament 3.0, probabil azi sau maine :)

Spune-ne parerea ta...