Blacky

Am tot citit review-uri despre bicicleta, si trebuie sa spun ca le-am gasit folositoare. Te ajută să îți formezi o opinie despre bicicleta care te interesează. Am actuala mea bicicletă, pe care am botezat-o Blacky de un an de zile. De fapt cred ca împlinește un an pe 28 martie, dacă îmi aduc eu bine aminte, așa că este timpul să scriu câteva cuvinte despre ea.

Configurația inițială:
Cube Aim 2010
Culoare: Negru mat
Cadrul profil MTB din aluminiu
Furca: Sontour XCM v3 100mm cu lockout si preload
Schimbător spate Shimano Alivio 8v
Schimbător față Shimano Altus
Manete schimbătoare si frână integrate de la Shimano
Butuc pedalier: UN26
Angrenaj pedalier Shimano
Lanț Shimano HG53
Casetă de pinioane Shimano HG30
Jante Mach1 duble
Butuci roți Shimano
Spițe din aluminiu, argintii
Anvelope Schwalbe Smart Sam

Am parcurs cu ea ~ 2500 Km, pe asfalt, pământ, noroi, macadam și chiar zăpadă și gheață.

Prima problemă tehnică a apărut la primul concurs de MTB la care am participat, respectiv Prima Evadare, când la Km. 15 a trebuit să abandonez întrucât am rupt urechea schimbătorului am îndoit un pic patina și am rupt lanțul. Așa ca imediat după am schimbat urechea și lanțul. Lanțul actual este produs de KMC, și rezistă în continuare. Trebuie să menționez că ruptura nu s-a datorat bicicletei ci utilizării necorespunzatoare, noroiul amestecat cu piatră acumulăndu-se în mari cantități, moment în care am schimbat și viteza forțând.

Am participat la concursul de la Azuga, unde nu am avut nici o problemă.

Prin luna august, după o tură la Comana mi s-a părut că am un mic joc la angrenajul pedalier, așa că am mers la service, unde mi s-a spus că butucul are un mic joc, nu este încă de aruncat dar are un mic joc, așa că m-am hotărât să îl schimb. Și dacă tot am schimbat butucul am schimbat to angrenajul și am ales un Truvativ Isoflow.

Am participat la concursul de la Predeal, pe care din nou l-am terminat fără probleme.

Butucii roților în schimb dădeau semne de oboseală, așa că în decembrie am profitat de reduceri (care până la urmă nu au mai fost chiar reduceri) și am schimbat la roata după spate butucul cu un Shimano Deore pentru disc, spițele DT Swiss Champion Black, si niplurile DT Swiss de aluminiu roșii. Când au desăcut roata au constatat că se slăbise un pic caseta de pinioane iar butucul era terminat, ce este drept nu fusese desfăcut și curățat deloc.

Bicicleta merge în continuare fără probleme, nu am avut nevoie să schimb altceva la ea. Probabil butucul pe față este și el cam obosit, și schimbătorul spate care a suferit la Prima Evadare.

Este o bicicletă din gama entry-level, cu o echipare decentă pentru cât am plătit pe ea, 1850 Lei și pe care o recomand cu încredere. Bicicleta am cumpărat-o de la Bicishop prin intermediul Card Avantaj, plătind-o astfel în 12 rate lunare fără dobândă. Cei de la Bicishop au fost foarte amabili, oferindu-mi explicații și ajutându-mă să iau o decizie, și chiar livrându-mi bicicleta acasă. Astfel am putut să plătesc cu cardul acasă, fără să trebuiască să mă deplasez la magazin pentru asta.

Între timp din dorința de a trece la o echipare mai bună am comandat o nouă bicicletă tot de la ei, și tot un Cube, pentru că am fost foarte mulțumit de această marcă. Dar despre asta într-un articol viitor.

Cube Aim

Blacky

 

Spune-ne parerea ta...