Regina Carpatilor

Acest articol a post publicat inițial pe blogul lui Andrei.

Radu si Dan

Radu si Dan la Refugiul Diana

De ceva timp  încoace, bunul meu prieten Andrei mă roagă să scriu un articol pe blogul său, din dorința de a dezvolta cât mai mult acest blog și de a aborda o varietate mai mare de articole. Uite că într-un final am cedat rugăminții sale, și m-am decis să scriu articolul de față. Cum una dintre pasiunile noastre comune este muntele, m-am gândit sa aleg aceasta temă. Încercând să îmi amintesc una dintre experiențele mele legate de acest subiect îmi vine în minte o poveste petrecută cu mulți ani în urmă, sincer să fiu nu mai știu exact câți.

Povestea noastră se petrece într-un weekend de vară, trei prieteni urcându-se într-un tren ce mergea spre Brașov. O dată ajunși in Brașov, a trebuit sa schimbăm trenul. Într-un final am ajuns în localitatea Zărnești. Îmi aduc aminte că era foarte cald, iar soarele strălucea pe cer. Am pus rucsacii în spate și am început să traversăm agale micul oraș. La vreme respectivă localitatea Zărnești arăta ca un oraș uitat de lume, cu  străzile goale și fostele întreprinderi industriale din vremea epocii de aur, rămase în uitare. Am ieșit din oraș, iar drumul nostru ne purta acum către Plaiul Foii.

Am ajuns după o vreme în Plaiul Foii, unde am hotărât să facem un scurt popas, sa mâncăm ceva. Aici am avut parte de prima surpriză, când deschizând capacul rucsacului, am observat ca termosul în care aveam apă rece se spărsese, iar rucsacul se inundase. Am aruncat termosul, am mâncat si am pornit la drum către Refugiul Diana. Intrând pe potecă ne-am hotărât să ne schimbăm, mai ales că apăruseră ceva nori amenințători pe cer. Bineînțeles că în cazul meu, hainele pe care le puneam pe mine erau deja ude.

Imediat ce am început urcarea, am început să simt lipsa antrenamentului, dar mai ales tutunul din plămânii mei care nu mă lăsau să respir. După puțin timp a început și ploaia, o ploaie deasă și torențială. Intrând în pădurea apa continua să curgă de parcă am fi fost sub cerul liber, în schimb poteca deja devenise plină de noroi, și era foarte alunecoasă. Ceva mai sus am găsit o mică cavitate într-o stâncă, unde ne-am adăpostit. Am mâncat un pic de ciocolată și văzând că ploaia tot nu se oprește am hotărât să ne continuăm drumul.

Cristina si Dan

Cristina si Dan in apropiere de Coltul Chiliei

După ceva timp am ajuns la Refugiul Diana. Refugiu este mult spus, fiind mai degrabă o iesle din scânduri, ce avea doar jumătate de acoperiș și ceva fân într-un colț. Când am ajuns aici ploaia s-a oprit, așa că am hotărât să mai facem un pic popas și să ne schimbăm de hainele ude. Din nou, eu era în dezavantaj. Am schimbat hainele ude, cu unele jilave. Am făcut câteva fotografii, și datorită orei, precum și a vremii potrivnice, ne-am decis să pornim înapoi către Zărnești pentru a evita creasta Pietrei Craiului. Am pornit așadar către Colțul Chiliei, am traversat un platou superb, unde soarele, ce ieșise între timp din nori ne-a uscat și ne-a încălzit.

Ajungând la Colțul Chiliei am vizitat mica biserica săpată în stâncă, unde o femeie mai în vârstă se ocupa de întreținerea ei, și care, ne-a rugat pe noi bărbații să intrăm în altar și să aprindem o lumânare. Atunci am aflat că femeile nu au voie să intre în altar în bisericile creștin-ortodoxe. Am înaintat cu grija pe pământul umed din peșteră și am pătruns în micul altar unde am aprins atât eu cât și Dan câte o lumânare. Am ieșit apoi și am pornit din nou către Zărnești. Pe drum ne-a prins din urmă un tractor, ce trăgea după el o căruță cu oameni și i-am rugat să ne ducă și pe noi până jos. Tractoristul se pare că era foarte grăbit, a trebuit să ne urcăm din mers, iar apoi a coborât cu mare viteză pe drumul stricat. Până am ajuns în șosea ne-am văzut viața trecând prin fața ochilor, la un moment dat unii chiar au sărit din căruță de frică să nu se răstoarne. Dan se așezase în partea din față a căruței, imediat în spatele tractorului, și era cel mai puțin afectat de denivelările drumului, în schimb tot noroiul de la roțile tractorului ajungea pe el, eu era așezat în spatele căruței și am resimțit din plin fiecare pietricică din drum. Cel mai bine așezată era Cristina, care stătea undeva la jumate.

Am ajuns într-un final în Zărnești și ne-am îndreptat sper Cabana Gura Râului. După ce am băut un suc, ne-am cazat la o pensiune în apropierea cabanei. Aici am realizat cât de greu fusese drumul pentru Cristina, care nu spusese nimic tot drumul. Când s-a descălțat am observat că avea glezna foarte umflată, aproape că nu mai încăpea în bocanc.

Ne-am petrecut seara jucând cărți și bând șpriț.

A doua zi, eu, împreună cu Dan am urcat fără bagaje până la cabana Curmătura, unde peisajul este superb, putând vedea toata creasta Pietrei Craiului de jur împrejur.

Dan

Dan in apropiere de Coltul Chiliei

La final am tras câteva concluzii:

  1. sportul și tutunul nu prea se împacă bine
  2. lucrurile din rucsac este bine să le împachetezi separat în pungi de plastic
  3. căruțele tractate de tractoare pot dăuna grav părții dorsale
  4. Voința și ambiția pot depăși durerile fizice, un psihic puternic fiind esențial

 

2 thoughts on “Regina Carpatilor

  1. 12/01/2012 at 10:38

    Foarte frumoasa excursia voastra! Si pare ca ati fost tare ambitiosi daca ati ajuns la destinatie trecand prin atatea greutati :)

  2. 12/01/2012 at 11:23

    Multumim mult! Asa s-ar parea, chiar unele au fost mai ambitioase decat altii :D

Spune-ne parerea ta...