Herbalife Triatlon Buftea

Va anuntam in urma cu ceva vreme despre un nou concurs de triatlon langa Bucuresti, organizat la Buftea. Ei bine, pe 14 iunie am participat la concursul de triatlon Herbalife organizat de Pegas Triatlon Club.

Fiind concurs de sosea, trebuia sa merg cu o cursiera si, cum abea imi terminasem de facut noua cursiera, am decis sa merg cu ea, cu toate ca nu apucasem sa merg deloc pana atunci pe ea. Inca o data se adevereste faptul ca nu este bine sa mergi la concurs cu echipament pe care nu ai apucat sa il folosesti inainte. Despre noua mea cursiera nu o sa va spun prea multe acum, o sa revin cu un articol ulterior.

Ei bine, am ajuns la Buftea, mi-am asezat bicicleta si lucrurile in tranzitie, dar nu mai gaseam cheile de la masina, asa ca in timp ce avea loc sedinta tehnica eu imi faceam “incalzirea”, alergand intre masina si tranzitie cautand cheile de la masina, pe care nu le mai gaseam nicaieri. Dupa vreo patru ture dus-intors, am reusit sa le gasesc intre doua tricouri si m-am mai linistit.

Distantele anuntate pentru proba scurta erau: 750 de metri de inot (eu in concurs mai mult de 500 nu mai inotasem), 20 de km de bicicleta si 5 km de alergare. Si nu stiu cum sau de unde, dar eu retinusem ca la alergare trebuie sa fac doua bucle.

Dupa ce au luat startul cei de la proba olimpica, am intrat si eu la apa si am dat cateva brate sa ma incalzesc un pic. Apa era chiar placuta, nici foarte rece, dar nici prea calda. Ce nu mi-a placut era malul de pe margine. Am luat startul si ma simteam mult mai ok decat la Mogosoaia. Am inotat mai mult bras si spate, intrucat stiam ca la craul nu am prea mare rezistenta. Am primit cateva palme peste glezna stanga, cea unde aveam cipul si ma gandeam cum sa fac sa nu ma trezesc fara el. Dar dupa ce am dat cateva picioare craul, lucrurile s-au mai linistit si am putut sa imi vad de treaba. Am ajuns la geamandura si, in timp ce ma intorceam catre mal, l-am vazut la circa 50 de metri in fata mea pe Catalin Tamas care participa la primul lui triatlon individual. Am tras ceva mai tare incercand sa il ajung si cand am iesit din apa ne desparteau cativa metri. Am iesit din apa si am intrat repede dupa el in zona de tranzitie. Aici am zis sa mai incerc niste echipament nou. Intrucat abea imi venisera niste sosete de compresie de la Endura. Ei bine, pana am reusit eu sa imi pun una dintre soseste Catalin deja iesise din zona de tranzitie. Asadar, am stat si mai mult in zona de tranzitie decat am stat la Mogosoaia.

Intr-un final, m-am urcat pe bicicleta si am inceput sa pedalez. Ei bine, prima parte era plina de gropi, ah ce senzatie naspa pe gropile alea cand esti pe cursiera. Am trecut de gropi si tot incercam sa imi gasesc pozitia. Cu toate ca mersul la trena nu era permis am vazut o gramada de grupulete, dar mi-am vazut linistit de treaba incercand sa imi intru in ritm. Nu am reusit decat la inceputul ultimei ture de bicla, cand, pe o mica urcare in timp ce ma simteam plin de forta, simt cum intra tija de sa in cadru. Ma opresc pe marginea drumului si vad un grup de ciclisti care tocmai veneau din spate. Intreb daca are cineva un inbus si o persoana binevoitoare se opreste si mi-l ofera. Ridic tija cam pana unde credeam eu ca trebuie sa vina, strang surubul cu frica sa nu fie nici prea tare, dar nici prea slab, incalec din nou si incerc sa imi reintru in ritm. Saua era prea sus! Intre timp ma ajung alti doi din urma, si unul dintre ei imi spune: “hai! baga-te!”. Cum oricum pierdusem o gramada de timp, si cum toata lumea mergea la trena, nu am mai stat pe ganduri si m-am asezat imediat in spatele lor. Mergeau bine, cam cu 35-36 km/h, viteza la care probabil nu as mai fi ajuns singur dupa atatea peripetii. Ajuns la sfarsitul probei de bicicleta, intru din nou in tranzitie, ma schimb si pornesc in alergare. V-am spus ca aveam o basica la picioarul stang? Ei bine, aveam, si la fiecare pas ma durea. Cum oricum pierdusem o gramada de timp si stiind ca am doua ture, zic, hai sa o las mai incet pe prima tura. La finalul primei ture, ma uit la ceas, si vad ca imi arata 3,8 km. Adica aveam mai mult de 5 km de parcurs in total. Termin si a doua tura de alergare, si ajung la finish. Dupa apa si pepene (genial pepenele) incep sa discut cu cei pe care ii mai cunosteam. Fac o mica paranteza: ar fi ideal daca la finishul oricarui concurs am gasi pepene in loc de ciocolata topita, mere stricate, sau napolitante. Il gasesc pe Catalin si aflu ca, de fapt, la alergare nu trebuia sa fac decat o singura tura. Mai vorbesc si cu altii si mi se spune ca probabil la clasamentul final nu o sa mi se puna decat prima tura. Eh, e aia mai slaba, dar na, macar sa nu le puna pe amandoua. Din pacate sistemul de cronometrare nu a tinut cu mine, asa ca in final le-a pus pe amandoua si am iesit ultimul la categoria mea de varsta.

Mi-a placut la acest concurs faptul ca traseul era bine marcat si complet inchis circulatiei auto. Mi-a placut faptul ca alergarea, in mare parte, a avut loc in frumosul parc al domeniului Stirbei din Buftea. Zona de tranzitie ceva mai lata si mai aerisita decat la Mogosoaia, dar locurile alocate pe rastel erau tot inghesuite. Mi-a placut pepenele de la final si faptul ca a exista un concurs pentru copii.

Nu mi-au placut gropile din asfalt si faptul ca nu se atribuie un spatiu mai lat pe rastel. Adica de ce trebuie sa ne inghesuim bicicletele si sa le lovim? La C.N. de duatlon erau inghesuite, la Mogosoaia inghesuite, aici inghesuite. Deja incep sa observ un tipar care nu imi place.

Una peste alta un concurs frumos, la care am invatat multe, am gresit mult si m-am chinuit mult.

This slideshow requires JavaScript.

Fotografii realizate de Radu Cristi, care strange donatii pentru Asociatia Inima Copiilor. Daca va plac fotografiile si vreti sa ajutati si voi copii, puteti dona si voi o mica suma la adresa: http://inimacopiilor.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=97 

Spune-ne parerea ta...