Review hometrainer Cycleops Mag+ cu reglaj

Mag__Trainer_

Iarna asta, timp de cateva luni, am avut ocazia sa testez hometrainer-ul Cycleops Mag+ cu reglaj. Nu este prima data cand incerc un trainer, dar acest model l-am folosit timp de cateva luni, asa ca pot spune ca am avut ocazia sa vad cum se comporta pentru o perioada mai lunga de timp.

In primul rand, am remarcat ca este foarte usor de montat si de folosit. M-am antrenat pe el atat pe un mtb cu roata de 26″ cat si pe o cursiera cu roata de 28″. Practic, roata spate, se fixeaza usor in trainer, iar maneta de reglaj se prinde cu usurinta pe ghidon.

In primul rand trebuie spus faptul ca un trainer la casa omului este un lucru bun, care va ajuta sa va mentineti in forma. Asta in special daca atunci cand vremea este urata afara, nu prea aveti tragere sa iesiti la antrenament pe sosea sau prin padure. Asadar, puteti foarte usor sa incalecati pe o sa si sa efectuati un antrenament in confortul propriei case. Pe mine unul pot spune ca m-a ajutat mult sa invat sa mentin o cadenta ridicata si sa ma mentin activ.

Trainerul pe care l-am folosit este cel mai ieftin de la acest producator, si nu este varianta ideala pentru un antrenament reusit, in special daca vreti sa mariti muschiuletii si sa va pregatiti de niste catarari seriose. Pentru asa ceva existe modele superioare, care va permit inclusiv sa le conectati la un computer/tableta si un ecran, putand cu ajutorul unui software pus la dispozitie tot de cei de la Cycleops sa efectuati o catarare din Turul Frantei si in timp ce va antrenati sa vedeti cum se “ridica” sosea in fata voastra.

Mag+ este util pentru mentinerea in forma, pentru a invata sa pedalati la cadenta ridicata si cred ca este ideal pentru cei ce vor sa se incalzeasca inainte de o cursa.

Maneta de reglaj modifica puterea trainerului, dar evident ca puteti schimba si vitezele bicicletei si chiar va recomand asta, intrucat diferentele obtinute din maneta de reglaj sunt destul de mici, iar la viteze inferioare sunt aproape insesizabile.

Printre minusurile acestui model sunt vibratiile si zgomotul produs. Astfel, daca locuiti ca mine la etajul trei al unui bloc si incercati sa pedalati in casa, cei din casa nu vor mai putea urmari nimic la televizor, iar cei de la etajul inferior cu siguranta nu vor fi foarte fericiti. Eu am ales din acest motiv sa il folosesc pe balcon, asta si datorita faptului ca am mai mult aer pe balcon. Evident ca si pe balcon nu a fost solutia optima pentru vecini, asa ca a trebuit sa imi rezum antrenamentele pana la o ora decenta, mai ales dupa ce am primit o vizita de la vecini, spunandu-mi-se ca s-au speriat, le-a crescut pulsul si nu aud nimic la televizor. Oare chiar asa sa fie? Pe mine unul nu ma deranja chiar asa de tare, adica imi crescuse cu siguranta pulsul pentru ca eu imi imaginam cursa de contratimp, dar de speriat cu siguranta nu m-am speriat.

Trainerul CycleOps Mag+ cu reglaj, folosit de mine, a fost oferit de Bicishop, carora le multumesc si il puteti achizitiona de pe site-ul lor la pretul de 945 de lei.

Spune-ne parerea ta...