Trofeul Muscelului

Eu m-am nascut in anul in care a murit John Lennon, pe la jumatatea lui cuptor, asa ca, in fiecare an, de ziua nationala a Frantei, este mare prilej de chef. Pe mine ma bucura orice motiv de a petrece, cu atat mai mult, imi place ca, de ziua mea, sa ii am aproape pe o parte din cei dragi. Si, cum vroiam o iesire la munte pentru Cristina si in acea perioada avea loc si un concurs de MTB la care imi doream sa ajung, am decis sa le imbin pe toate.

Si uite asa, vineri seara, plecam spre parintii mei sa o luam pe Cristina, pentru ca apoi sa ne indreptam catre Campulung unde prietenii ma asteptau deja cu o bere rece. Am ajuns noaptea tarziu si cum eram toti cam obositi, iar a doua zi urma concursul, ne-am retras repede.

In acea noapte nu am reusit sa dorm mai mult de o ora pe bucatele din cauza unor circumstante nefericite, despre care nu mai vreau sa mai vorbesc. Asadar, pe la vreo 6 dimineata, deja eu eram in fata cabanei mesterind la bicicleta pentru a ma asigura ca macar ea este pregatita de concurs.

Cristina a fost alaturi de mine

Cristina a fost alaturi de mine

Concursul Trofeul Muscelului a fost organizat de Razvan Juganaru, in acest an fiind al saptelea concurs din calendarul Riders Club.

Dupa ce s-a trezit toata lumea am pornit spre centrul orasului de unde urma sa luam startul. Cristina si Raluca au fost si ele prezente la start cu incurajarile de rigoare, iar atmosfera chiar era una de sarbatoare, sau cel putin asa o simteam eu. Catalin participa la al doilea concurs in acest an si am discutat cu o seara inainte si am hotarat sa mergem pe tot traseul impreuna, sa ne “sustinem” reciproc (va spun mai incolo cat a trebuit sa trag de el). Asadar, dupa ce ne-am incalzit un pic, ne-am asezat la start, evident ca din nou eram mai pe la coada plutonului.

Evident ca, asteptand startul, o nevoie fiziologica s-a facut simtita, dar cum nu puteam sa plec asa cand mai erau cateva secunde pana la start, am decis sa astept pana ieseam din oras si ajungeam la primii copaci. Si am pornit in cursa, i-am luat repede roata lui Catalin si am ramas lipit de ea, rugandu-ma sa nu puna o frana prea brusca. Ne-am strecurat printre concurenti croindu-ne drum pe asfalt, si depaseam in continuu, chiar si dupa ce drumul incepuse sa urce. Am iesit dupa asfalt si am inceput urcarea pe pietre: “loooc, loooc, lasati liber pe mijloc“. Aiurea, ce rost are sa iti lase loc? Lasa sa impingi si tu sa vezi cum este, ca poate tu nu ai impins niciodata la bicicleta, si poate nici nu te grabesti sa ajungi la paduricea care se zareste un pic mai sus. Si am inceput sa imping, si am impins pana am ajuns la acea padurice, Acolo pauza si relaxare totala. Nirvana timp de… mi s-a parut ca am stat o eternitate uitandu-ma spre drum la toti concurentii pe care ii depasisem si acum impingeau agale la deal, si tot treceau. Am pornit si eu si Catalin, care ma asteptase suparat de locurile pierdute si cred ca eram aproape de coada plutonului. Si am inceput sa mai recuperam din pozitii, mai depaseam, mai impingeam. Prima partea a traseulu a fost urcare, dar asa urcare mai rar mi-a fost dat sa vad. Dar dupa atat urcare, vine si recompensa. Este primul concurs la care am simtit ca imi tremura picioarele pe coborare, mai bine spus gambele. Dar inainte de coborare trebuie spus ca peisajul din varful muscelului pe care ne catarasem era superb, ca de altfel toata zona din jurul orasului Campulung.

In final, am terminat iar aproape de coada clasamentului, datorita mie. Oricat a incercat sa traga Catalin de mine, lipsa somnului, tigarile si lipsa antrenamentului au fost peste puterile sale.

Am ajuns la finish impreuna si am trecut prin poarta de finish in acelasi timp. Multumesc de ajutor Catalin!

Eu si Catalin trecan linia de sosire

Eu si Catalin trecand linia de sosire

Concluzii concurs

Traseul creat de R. Juganaru a fost superb prin prisma zonelor traversate, exceptand ultima portiune unde trebuia sa traversam niste santuri cu apa de la hazna, pentru ca apoi sa ne cataram efectiv cu bicla in spate pe un deal. Pentru mine pot spune ca a fost cel mai tehnic concurs la care am participat in acest an, dar a meritat din plin si sper sa mai parcurg acest traseu.

Marcajele au fost foarte bine puse, le observam din timp si chiar nu am ezitat deloc.

Voluntarii prezenti in numar suficient in toate punctele cheie, in permanenta cu zambetul pe buza, pregatit cu o gluma sau cu o mana de ajutor. Te indrumau din timp si iti ofereau apa din mers daca vroiai.

Punctele de alimentare erau bine aprovizionate si nu am dus lipsa de nimic pe traseu.

Circulatia auto a fost intrerupta pe portiunile pe care mergeam, si nu am avut nici un fel de problema, asa ca, din nou s-a vazut implicarea autoritatilor locale, felicitari si lor pe aceasta cale.

Practic, singurul minus pe care il vad, este ca, pe traseul de la nivelul trei, au mers si cei de la nivelul patru, iar pentru ei, mi s-a parut un traseu poate prea dificil. A fost dificil si pentru mine, dar inca o data tin sa amintesc ce inseamna nivelul patru de experienta in sistemul Riders Club:

Acesta este nivelul incepatorilor;
Este recomandat pentru cei cu o experienta limitata si cei care merg rar in evenimente competitive de ciclism;
Este potrivit pentru cei care au o pregatire fizica scazuta si ies destul de rar cu bicicleta.

Asadar, daca exista vreun incepator, sau mai bine spus un rider de nivel patru care citeste acest articol si care a participat la Trofeul Muscelului, chiar as fi curios sa imi spuna cum i s-a parut traseul din punctul sau de vedere.

Surse foto: Freerider.ro si Riders Club

3 thoughts on “Trofeul Muscelului

  1. Tudor Stefan
    02/09/2013 at 17:34

    Salut! Am participat alaturi de alti 3 prieteni la acest concurs, toti la nivelul 4. Traseul a fost foarte solicitant si da, poate peste puterile unui ciclist de nivel 4. Totusi, am vazut traseul ca pe o provocare si la finalul zilei pot spune ca toti am apreciat medalia de finisher … mai mult decat la oricare alta competitie. A fost cu adevarat meritata :)

    Daca Razvan va reduce un pic dificultatea traseului de nivel 4 cred ca editiile viitoare vor avea mai multa atractivitate si pentru incepatori. In rest, totul a fost super organizat si ne-am simtit foarte bine. Felicitari!

    1. 02/09/2013 at 21:36

      Felicitari si voua pentru ca ati terminat! Sunt convins ca satisfactia este mai mare, dar de multe ori la astfel de concursuri am intalnit persoane aflate la primul concurs, iar lipsa de experienta pe trasee mai tehnice ii poate convinge pe unii sa renunte. Am un prieten care dupa concurs a zis ca de acum merge doar la concursurile de langa Bucuresti. Este grea trecerea de la un traseu de campie la unul de acest gen. Tocmai din aceasta cauza cred ca trebui mers gradual… in primul an cand esti la nivelul 4, mergi la trasee ceva mai accesibile. Evident trebuie sa ai si diferenta de nivel si ceva coborari, ca altfel nu ai cum sa inveti, dar ceva mai accesibil. Iar anul urmator, avand deja experienta unui an de competitii poti aborda trasee ceva mai dificile.

Spune-ne parerea ta...