Brasov XCM 2012

Pe 17 iunie a avut loc a doua etapa din Triada MTB, si anume Brasov XCM. In saptamana dinaintea cursei, asa cum NU SE RECOMANDA, alimentatia mea a fost deficitara, si somnul putin. Chiar cu o seara inainte, la ora 21:30 inca eram la munca, si m-am culcat abea pe la ora 1.

Asadar m-am trezit la 4 dimineata, mi-am pregatit bagajele, am pus bicicleta pe masina, si m-am dus sa ii i-au pe Catalin si Ruxandra. Am pornit toti patru, adica eu, ei si bicicleta, catre Brasov, unde am ajuns pe la ~ 8:00. M-am inscris, si am inceput pregatirile pentru cursa. Startul s-a dat din curtea Liceului Sportiv din Brasov. Primul start, adica cel pentru fotografii, pentru ca apoi ne-am inghesuit toti in spatele masinii tehnice, pentru a lua al doilea start. Am pornit pe stradutele Brasov, si ne-am indreptat catre iesire. Pe masura ce ne apropiam de iesirea din oras, strazile erau din ce in ce mai inguste, si normal ca inghesuiala era mai mare, toti incercand sa ajunga mai in fata pentru al treilea start, cel lansat, ce a avut loc in clipa in care s-a terminat asfaltul.

A inceput urcarea, care uneori era mai lina, alteori mai abrupta, trecand pe langa Pietrele lui Solomon, si continuand sa urce sinuos. Mi-a intrat o piatra in schimbatorul fata, la un moment dat, ramanand blocat, fapt pentru care a trebuit sa fac prima oprire. Am reusit sa scot piatra si am continuat sa urc. Am reusit sa urc tot drumul in sa, pentru ca apoi traseul sa inceapa sa alterneze, coborari rapide pe radacini si bolovani, urmate de urcari abrupte si uneori tehnice. Am ajuns la punctul de alimentare, foarte bine aprovizionat, mi-am reumplut bidoanele, am mancat jumatate de banana si am continuat drumul. Traseul a trecut prin poienite insorite, unde cei din zona Brasovului stateau la gratare si la plaja. Partea frumoasa a fost ca unii dintre acestia ne aplaudau si ne incurajau, lucru rar intalnit la concursurile la care am participat. Dupa ce am mai dat o raita pe munte, si am trecut si prin Poiana Brasov, ne-am reintors in punctul de alimentare, unde din nou am avut de toate, desi proviziile pareau sa fie pe terminate. Un lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca i-am auzit pe unii dintre voluntarii din punctul de alimentare plangandu-se de foame. Acum nu stiu daca nu primisera nimic din partea organizatorilor, asa cum mi s-ar fi parut normal, sau pur si simplu nu le-a ajuns, cert este ca oamenii aia au stat acolo ore bune pentru noi, si vreau sa cred ca organizatorii de concursuri din Romania inteleg acest aspect si au grija ca ei sa nu duca lipsa de nimic.

Am pornit cu forte proaspete, din nou pe traseu, cu toate ca oboseala deja incepea sa se faca simtita, si fiecare urcare lina mi se parea cea mai grea catarare. Stiam doar ca asteptam sa inceapa mai repede coborarea, si de fiecare data cand incepeam sa cobor, speram ca este ultima coborare, apoi urma alta catarare.

Un alt lucru care nu mi-a placut au fost marcajele slabe pe traseu. Daca la Targoviste marcajul a fost excelent, fiind realizat cu banda portocalie ce se vedea de la distanta, aici s-a ales folosirea de benzi negre si albastre, ce se pierdeau printre pomi, si le zareai doar cand ajungeai in apropierea lor. In plus nici intersectiile nu erau marcate corespunzator, de multe ori oprindu-ma sa imi dau seama in ce parte trebuie sa merg.

Intr-un final a aparut marcajul ce anunta ca mai sunt 10 km pana la finish, lucru ce m-a motivat si din nou am inceput sa trag, recuperand teren, si chiar prinzand cativa concurenti din urma. Coborarea pe poteci single trail, virajate si tehnice pe alocuri, a fost superba. Partea proasta era ca aceasta era pe poteca turistica, si dupa fiecare curba ma intalneam cu alti turisti aflati la plimbare. Majoritatea se dadeau la o parte cand ma auzeau venind, dar cu toate acestea am preferat sa reduc viteza cand nu aveam vizibilitate mare, de frica sa nu lovesc pe cineva.

Undeva aproape de finish, am auzit pe cineva strigand “LOC LOC”. Vocea se auzea la ceva distanta, asa ca am continuat sa merg. Dupa un minut s-au apropiat si m-am oprit sa fac loc, ma prinsesera din urma primii de la tura lunga, Tudor Oprea si Razvan Juganaru au trecut pe langa mine in plina viteza. Oprea era primul iar Juganaru mergea la trena lipit de el, ambii pedaland  puternic pe portiunea aflata in coborare. Dupa cateva zeci de metri m-a depasit si Kelemen Arpad, care tragea tare sa ii prinda pe cei doi din urma.

Mi-am continuat si eu coborarea, si am ajuns intr-o noua bifurcatie, unde nu stiam in ce parte sa o apuc. Am franat dar am ramas pe bicicleta, si am intrebat pe cineva in ce parte sa o apuc… Pana sa apuce persoana sa imi raspunda m-am dezechilibrat si am cazut. M-am ridicat si am continuat in directia indicata, si imediat am iesit pe asfalt.

Am ajuns imediat la finish, am primit medalia, si acum as fi vrut sa ma indrept catre umbra, dar cum terminsem la doar cateva minute dupa liderii de la tura lunga, nu prea aveam pe unde, pentru ca acestia ramasesera in mijlocul drumului, unde li se lua interviu. Aici a fost un alt aspect care nu mi-a placut, am toata stima si aprecierea pentru acesti sportivi, dar la toate concursurile, concurentii sunt rugati sa elibereze zona de finish cat mai repede, ei bine, aici trebuiau intervievati fix in mijlocul drumului. Dupa ce am reusit sa ma strecor, am vrut un pahar cu apa, din fericire mai erau cateva pahare cu apa ramase pe masa, altceva oricum nu mai era la finish. Stau si ma intreb ceilalti de la tura lunga, precum si cei care au venit dupa mine la tura scurta, oare ce au mai baut? Mancarea de la finish (pui cu piureu de fulgi de cartofi) a fost execrabila. Sa nu se inteleaga gresit, nu ma asteptam la caviar, dar piureu de fulgi de cartofi care avea gust de… nu pot sa descriu. Nu inteleg de ce la alte concursuri poti sa ai mancare comestibila la finish, apa, fructe si uneori chiar energizant iar aici, ca si la Targoviste, nici apa nu prea era… la Targoviste de fapt nu era deloc.

Ah, era sa uit, pe ultima coborare, m-am intalnit cu doua domnisoare… care faceau parte din “staff” conform tricourilor, si care se plimbau linistite pe poteca, nu in vreo intersectie. Ma intreaba daca sunt la tura lunga. Le spun ca nu, la care primesc raspunsul: aoleu… la tura scurta atat de tarziu? Am ramas stupefiat! Rog organizatorii sa precizeze ca aceste concursuri organizate de ei sunt destinate in exclusivitate profesionistilor, macar sa stiu ca nu am ce cauta.

Brasov XCM a fost de departe cel mai greu, cel mai tehnic concurs la care am participat, dar cu traseul cel mai frumos. Ca si organizare din punctul meu de vedere a lasat mult de dorit, mai prost de atat nu am intalnit decat la concursul de la Azuga de acum doi ani.

Pana la urmatorul concurs la care voi participa, probabil Maratonul Vinului, astept cu nerabdare sa merg pe 30 iunie la Kilometrul Verde organizat de Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti! Sper sa ne vedem acolo cat mai multi biciclisti, fie ei profesionisti, incepatori, rutieri, sau MTB-isti inraiti. Hai sa facem din Kilometrul verde o sarbatoare pe doua roti.

Spune-ne parerea ta...