România – Argentina Jaguars

În al doilea meci al turneului IRB Nations Cup, echipa de rugby a României a întâlnit selecţionata similară a Argentinei Jaguars, pe o căldură infernală, dar nu anormală pentru această perioadă a anului. Meciul se anunţa unul foarte dificil, însă sorţii au decis şi de data aceasta să ne dea prilejul, celor care au fost prezenţi pe stadion să plece fericiţi acasă, dar nu fără emoţii. De ce ?

Să o luăm cu începutul:

Echipele:
ROMÂNIA: 1. Andrei Ursache, 2. Otar Turashvili, 3. Mihai Adăscăliței, 4. Alin Coste, 5. Marius Sirbe, 6. Vasile Rus, 7. Viorel Lucaci, 8. Mihai Macovei (C), 9. Florin Surugiu, 10. Dorin Manole, 11. Ionut Botezatu, 12. Crstian Dinis, 13. Csaba Gal, 14. Madalin Lemnaru, 15. Catalin Fercu.
Rezerve: 16. Andrei Radoi, 17. Flavius Dobre, 18. Cristian Petre, 19. Cosmin Ratiu, 20. Valentin Calafeteanu, 21. Constantin Gheara, 22. Iulian Dumitras.
ARGENTINA JAGUARS: 1. Francisco Piccinini, 2. Martin Garcia Veiga, 3. Nicolás Basile, 4. Felipe Aranguren, 5. Lucas Ponce, 6. Javier Ortega, 7. Ignacio Pasman, 8. Nicolás Azorin, 9. Marcos Bollini, 10. Benjamín Madero (C), 11. Matias Masera, 12. Juan Socino, 13. Lisandro Gómez López, 14. Franco Sabato, 15. Ramiro Moyano.
Rezerve: 16. Roberto Tejerizo, 17. Matías Cortese, 18. César Fruttero, 19. Martin Chiappesoni, 20. Santiago Mendez, 21. Santiago González Iglesias, 22. Fernando Luna.

Prima repriză, după cum a arătat-o scorul a fost foarte echilibrată, echipa României reuşea o transformare, Argentina o urma îndeaproape, preluând chiar conducerea cu 9-6. Spre finalul reprizei România a pus presiune pe echipa adversă, primele trei încercări de eseu fiind sortite eşecului la doar 1 metru de terenul de ţină, jucătorii Argentinei dovedind o stăpânire de sine foarte bună, reuşind să scape de fiecare dată cu o apărare foarte bine pusă la punct. A patra a fost cu noroc, eseul a fost transforma iar repriza s-a încheiat cu scorul de 13-6 în favoarea echipei României.
În pauză toată lumea prezentă în tribune au căzut de acord că echipa Argentinei este una foarte periculoasă si s-au hotărât să îi ovaţioneze şi mai tare, pentru ca cei prezenţi în teren să joace cu inima până la ultima picătură de transpiraţie, pentru asta au fost împărţite şi câteva vuvuzele, idee care s-a dovedit foarte inspirată.
Începe repriza a doua, după doar 5 minute România reuşeşte să înscrie un eseu şi o transformare pentru deliciul publicului prezent pe stadion, tabela indica România 23 Argentina 9. Norocul părea că părăseşte echipa României, ratând o lovitură de pedeapsă în timp ce Argentina punea a preluat jocul şi punea presiune în 22-ul echipei adverse. Argentina reuşeşte un eseu, însă norocul, sau poate incantaţiile lui Stejărel, au făcut ca mingea să lovească butul din stânga, scorul devenind 23-21. Sfârşitul reprizei a mai adus o ocazie mare de a înscrie pentru echipa Argentinei, însă jucătorii Români, susţinuţi frenetic de tribune, au rezistat eroic, şi au reuşit să ţină mingea departe de terenul lor de ţintă, tabela arătând după ultimul fluier al arbitrului România 23 – Argentina Jaguars 21.

Urmează ultimul meci, şi finala acestui turneu, duminică 17 iuni 2012: România – Italia A, să le ţinem pumnii băieţilor noştrii şi să fim prezenţi cât mai mulţi în tribune.

Spune-ne parerea ta...