Romania – Uruguay

Fiind pasionat de sport în general, şi un pic de rugby, am răspuns afirmativ invitaţiei lui Radu de a viziona meciurile din turneul IRB. O bilă albă pentru Federaţia Română de Rugby de a reuşi aducerea turneului din nou la Bucureşti. Ştiam că nu mă pot aştepta la un joc de nivelul turneului celor 6 Naţiuni, însă am avut parte de spectacol atât în teren cât şi în tribună.

În primul meci s-au întâlnit reprezentativele României și Uruguay-ului, ce au avut în componență următorii jucători:

ROMÂNIA: 1. Andrei Ursache, 2. Andrei Radoi. 3. Mihai Adascalitei, 4. Alin Coste, 5. Cristian Petre, 6. Vasile Rus, 7. Viorel Lucaci, 8. Mihai Macovei (C), 9. Valentin Calafeteanu, 10. Dorin Manole, 11. Catalin Fercu, 12. Cristian Dinis, 13. Csaba Gal, 14. Madalin Lemnaru, 15. Iulian Dumitras. Rezerve: 16. Otar Turashvili, 17. Flavius Dobre, 18. Marius Sirbe, 19. Cosmin Ratiu, 20. Florin Surugiu, 21. Constantin Gheara, 22. Ionut Botezatu.

URUGUAY: 1. Alejo Corral, 2. Nicolas Klappenbach (C), 3. Mario Sagario, 4. Diego Bascou, 5. Cristofer Soares, 6.
Fernando Bascou, 7. Diego Magno, 8. Juan Ormaechea, 9. Augustin Ormaechea, 10. Felipe Berchesi, 11. Leandro Leivas, 12. Alberto Roman, 13. Santiago Gibernau, 14. Francisco Bulanti, 15. Jeronimo Etchverry. Rezerve: 16. Arturo Avalo, 17. Gaston Ibarburu, 18. Alejandro Nieto, 19. Franco Lamanna, 20. Rodolfo De Mula, 21. Guillermo Lijtenstein, 22. Gaston Mieres.

Prima repriză a fost destul de echilibrată, având parte de foarte multe întreruperi, grămezi ordonate, clinciuri între jucători şi lovituri de pedeapsă, diferenţa fiind făcută de precizia transformerului echipei României care, spre deosebite de cel al echipei adverse, nu a ratat nici o lovitură de pedeapsă. La pauză tabela afişa România 9 – Uruguay 3.

Repriza a două a făcut ca cei prezenţi să se ridice în picioare. În primele minute ambele echipe au reuşit să menţină un ritm foarte ridicat, în ciuda căldurii sufocante, dar şi cu ajutorul multor pauze de hidratare. Primii care punctează sunt ai noştri, dintr-o încercare transformată. Când credeam că jocul este ca şi câştigat, în ciuda dominării teritoriale a echipei noastre, echipa Uruguay-ului a avut parte de două lovituri de pedeapsă şi s-au apropiat la 3 puncte. De aici meciul a curs intr-o singură direcţie, ai nostri reuşind să ridice scorul la 22 prin două eseuri transformate, fâră ca echipa Uruguay să mai înscrie vreun punct. Publicul prezent a aplaudat la scena deschisă jucătorii ambelor echipe, şi nu au regretat bronzul primit cu dărnicie din partea soarelui.

Spune-ne parerea ta...