Trofeul Chindiei MTB 2012

Cu toate că nu eram mai deloc antrenat pentru un concurs, așteptam cu nerăbdare participarea la Trofeul Chindiei.

În acest an, în afară de recunoașterea traseului de la Prima Evadare, și câteva plimbări pe la Comana nu am avut prea multe ieșiri cu bicicleta, dar cu toate astea știam că pot termina acest concurs.

După câteva reglaje făcute de Iulică de la standul Cube, amenajat în zona de start a concursului, eram pregătit pentru marele eveniment. Din păcate frâna spate nu funcționa așa cum ar fi trebuit, și nimeni, nici chiar mecanicul de la Shimano nu a putut să mă ajute să o fac să funcționeze așa cum trebuia.

Inainte de start cu Viorel si Vlad

Era deja foarte cald, soarele arzând cu putere, în fața prefecturii Târgoviște. Concurenții au început să se așeze la start cu vreo 20 de minute înainte, eu preferând să mai aștept la umbră, o alegere ce nu s-a dovedit tocmai bună, considerând că am luat startul undeva la coada plutonului.

A fost un start neutralizat, cum s-au exprimat organizatorii, primii cinci kilometrii, mergând pe asfalt în spatele mașinii de poliție. A fost o porțiune numai bună de încălzire. Când spun încălzire mă refer la încălzirea mușchilor, că frig nu era, considerând cele 28-30 de grade Celsius.

Când am ieșit după asfalt și a început urcarea, estimez că eram pe la jumătatea plutonului. Mai depășeam câte un concurent, alții mă depășeau pe mine, mă descurcam binișor. Ajungând la capătul primei urcări, unde ieșeam din pădure și intram într-un luminiș, mă întâlnesc cu Isa, care făcuse pană. M-am oprit să o ajut, timp în care mulți alții treceau pe lângă noi. Cred că rămăsesem aproape ultimii. Am pornit la drum, a urmat o altă coborâre, unde ea a pierdut un pic controlul. Am pornit din nou pe coborâre, am depășit-o și înainte de următoarea urcare am mai prins câțiva din urmă. A urmat prima porțiune de push-bike, la finalul cărei Isa avea din nou pană. De data asta, chiar nu mai vedeam pe nimeni venind din spate. După ce am terminat cu pana, am pornit împreună, și o bună bucată de drum am cam mers împreună. Ea se descurca mult mai bine pe urcări, indiferent că urca pe biclă sau pe lângă ea, eu mai recuperam pe coborâri.

Datorită faptului că nu prea aveam frână pe spate, era să vin peste cap de câteva ori. Traseul foarte frumos, presărat cu multe urcări urmate de coborâri rapide, unele mai tehnice, altele mai puțin tehnice. A fost o singură porțiune de coborâre pe care nu am abordat-o pe biclă. După 2 ore jumate, am ajuns în punctul de alimentare, situata undeva la jumătatea traseului. Ce nu mi-a plăcut a fost că era amenajat în plin soare.

Aici l-am prin din urmă și pe Vlad, care se ascunsese de soare sub cortul organizatorilor.

Am băut multă apă, am umplut un bidon cu apă și unul cu energizant, am mâncat două jumătăți de banană, portocalele din păcate se terminaseră, ca de altfel și glocoza. Isa a plecat, Vlad a plecat, și după câteva minute m-am urnit și eu. A urmat o urcare destul de lină și oarecum în terase, ce o făcea să pară mult mai grea, era soarele arzător. O bună bucată de vreme am mers alături de Vlad, încurajându-ne unul pe celălalt. Deja, pierdusem destul de mult timp, așa că locul sau timpul obținut nu mai conta. Inițial vroiam sa termin în mai puțin de patru ore, dar acum vroiam doar să o prind din urmă pe Isa, care îmi imaginam eu că nu poate fi la o distanță chiar atât de mare în față. Vlad a rămas ceva mai urmă, iar în clipa în care am văzut semnul ce indica 10 km până la sosire, am uitat complet de oboseală, și după ce am țipat de bucurie, am început să pedalez frenetic. Imediat a început și coborârea, și mai depășeam unul, și încă unul, și încă unul, simțeam că zbor.

A urmat o pauză în care efectiv nu știu ce s-a întâmplat, știu doar că doi băieți vorbeau cu mine. Aveam ochii închiși și nu puteam să mă mișc, îi auzeam ca prin vis: ești bine, vrei să chemăm pe cineva?. Mi-au dat bidonul cu energizant, și ușor ușor am reușit să deschid ochii, și să mă ridic. Căzusem, mă lovisem și îmi pierdusem cunoștința. Cele câteva zgârieturi de pe cască m-am făcut să înțeleg încă o dată importanța acesteia.

Le mulțumesc mult celor doi care m-au trezit, dacă ajung să citească acest articol. Din păcate eram prea amețit, și nu am reușit să rețin nici cum arătau și nici ce numere de concurs aveau.

La sosire

Mi-am mai revenit, și am pornit din nou în viteză către sosire.

Felicitări și lui Viorel alături de care am luat startul, și care venise pe bicicletă de la Găești, iar apoi a terminat cu un timp foarte bun!

Urmează Prima Evadare!

Spune-ne parerea ta...